Nimic nu este mai voios decât spiritul Crăciunului și veselia care cuprinde pe absolut oricine, de la mic la mare. Desigur, nu e de lepădat nici faptul că acest moment al anului este unul plin de cadouri și de gesturi minunate, care ne fac pe noi să gustăm cu adevărat fericirea. Noi, cei de la StarGift, pe lângă tradiționalul „Crăciun Fericit!”, îți facem și o propunere. Știm că ești, probabil, prins cu zecile de cadouri pentru toți cei dragi, însă propunerea noastră merită o clipă de atenție.
În primul rând, Crăciunul este despre a oferi fericire. Iar fericirea vine sub formă de cadouri, care de care mai colorate, mai vesele, mai utile și mai dorite. Însă nu trebuie să uiți un lucru important. Emoția primirii unui cadou este mai importantă, de multe ori, decât cadoul în sine.
De aceea, o felicitare personalizată, care să acompanieze toate cadourile tale de Crăciun este mai mult decât recomandată, dacă vrei să oferi o notă personală cadoului tău. Noi îți oferim posibilitatea să transmiți cel mai frumos mesaj de Crăciun pe spatele ei, iar pe față o mică urare și o mini colecție din cele mai dragi fotografii ale voastre.
Ce pot personaliza? Felicitarea poate fi personalizată cu text și poze.
Cum pot face personalizarea? Pasul 1: Apasă pe butonul "Personalizare"; Pasul 2: Fă click pe fotografia exemplu și apoi apasă pe butonul verde din partea de jos "Încarcă poze" (Imaginile vor fi salvate pentru folosire ulterioară); Pasul 3: Selectează de pe calculator, telefon sau tabletă fotografiile. Încărcarea va începe imediat; Pasul 4: Alege poza care vrei să apară; Pasul 5: Dacă este necesar, poți edita poza modificând poziționarea, zoom-ul sau rotația; Pasul 6: Când ești mulțumit de rezultat, apasă pe butonul "Confirmă"; Pasul 7: Apasă butonul "Finalizare", alege formatul și adaugă produsul în coș.
Felicitare personalizată cu 4 poze și text - Christmas Wreath
Andreea Calin
Este perfect, va multumesc mult, sunteti o echipa de nota 100000000000 ❤️ va multumesc mult pentru promptitudine si pentru ca m-ati ajutat sa schimb marimea tricoului. ❤️
Ps: Ar fi bine daca ati face in aplicatie si un buton pentru "tips" sau ceva de genul. Aveti o echipa care chiar merita. ❤️
Va multumesc?
De la Andreea Calin din Bucuresti
Felicitare personalizată cu 4 poze și text - Christmas Wreath
Anca
De fiecare dată când am un cadou de făcut e primul site unde caut și aproape întotdeauna găsesc ceva potrivit cu evenimentul.
Mulțumesc!
De la Anca din Hunedoara
Felicitare personalizată cu 4 poze și text - Christmas Wreath
Foarte reușit
Comanda se livrează foarte rapid, pot comanda și cei întârziați.
De la Foarte reușit din Covasna
Felicitare personalizată cu 4 poze și text - Christmas Wreath
FELICIA
Mereu recomand. Când mi se cere părerea pentru un cadou, automat mă gândesc la voi!
De la FELICIA din CLUJ
Felicitare personalizată cu 4 poze și text - Christmas Wreath
Diana Creț
Calitate foarte bună
De la Diana Creț din Oradea
Felicitare personalizată cu 4 poze și text - Christmas Wreath
Melinda
Comandă procesată rapid, transparență, calitate.
Un site de unde mereu mă inspir pentru a face cadouri, mici atenții, celor dragi.
Felicitare personalizată cu 4 poze și text - Christmas Wreath
Poziționare
Eliminare fundal
#1Auto îmbunătățire
#2Auto îmbunătățire
Alb negru
NOUSchiță în creion
Fond de ten
Efect pictură
Efect desenare
Efect retro
Efect vintage
Efect împrăștiere
TURCOAZColorare turcoaz
MOVColorare mov
LIMEColorare lime
Pozele mele
Nu ai încărcat nicio poză. Încarcă poze și vor apărea aici.
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.
Previzualizare imagine
Imagine prea mică
Imaginea de mai jos este prea mică pentru a fi printată la o calitate bună. Te rugăm să alegi alta sau să încerci în altă zonă din colaj (dacă există).
Scanează codul QR cu camera telefonului și urmează instrucțiunile de pe celălalt dispozitiv
Încarcă poze
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.