Alege un accesoriu elegant și simplu care crezi că se poate apropia cel mai mult de sufletul persoanei ce îl va purta, deoarece brățara va putea să ajungă unul din cele mai dragi cadouri primite.
Dacă vrei să încadrezi inițiala/textul dorit, într-o inimă de argint sau aur, ai ajuns la locul potrivit! Noi venim cu o diversitate de modele de text pentru a putea alege cadoul ideal. Așa cum v-am obișnuit, prin cadourile pe care le creăm, dorim să oferim originalitate și spontaneitate, aceste lucruri care vor surprinde întotdeauna.
Brățările personalizate pot fi realizate atât pentru femei și bărbați, atât cât și pentru copii, iar fiecare produs este personalizat prin gravură cu text, simbol sau număr. Împreună putem grava inițialele celor dragi într-un mod foarte simplu și unic. Brățările se realizează într-un mod original, de aceea orice simbol sau text va putea oferi motivația pe care dorim să o transmitem.
Unicitatea brățării va spori valoarea și frumusețea de necontestat, fiind creată special pentru persoana care o va purta, pentru a se completa și complementa reciproc. Un cadou special pentru cei dragi cu care nu dai greș.
Personalizare: descoperă funcția noastră ingenioasă de previzualizare și vezi exact cum va arăta brățara cu textul ales de tine, culoarea șnurului și tipul materialului.
Material: Argint 925 / Argint placat cu aur Galben 24k / Argint placat cu aur Roz 18k
Diametru: 12x10 mm
Gramaj: 0.24gr
Închidere: șnur reglabil
Ambalaj: bijuteriile sunt ambalate într-un plic elegant dintr-un material premium, de culoare neagră.
Calitate și conformitate: Toate bijuteriile comercializate de noi sunt verificate si certificate ANPC
Brățară cu șnur personalizată - inimă 12x10 mm - argint 925 - Tu și eu
Irina
Va recomand pentru ca am avut o comunicare ok, desi in prima faza nu eram convinsa ca va iesi ceva frumos. Ati lucrat profi, a iesit un cadou cu suflet, cu emotie. Materialul brelocului este de buna calitate, fotografiile aplicate sunt clare, fara modificari de nuante, s au incadrat perfect. Va multumesc! Succes pe mai departe!
Irina, Alexandria
Brățară cu șnur personalizată - inimă 12x10 mm - argint 925 - Tu și eu
Dana
Cand am ridicat comanda facuta online , in magazin m am horarat sa mai comand niste ciocolatele persnalizate si m- am bucurat ca am reisit sa rezolv aceasta comanda pe loc, in maxim 30 minute.
Dana, Bucuresti
Brățară cu șnur personalizată - inimă 12x10 mm - argint 925 - Tu și eu
Miron Anca
Sunt foarte mulțumită ?
Miron Anca, Botosani
Brățară cu șnur personalizată - inimă 12x10 mm - argint 925 - Tu și eu
Simona P
Vă mulțumesc, în mod deosebit, pentru profesionalismul dvs, fiindcă ați înțeles incidentul survenit în timpul transportului (rame și sticla sparte la recepție) și ați rezolvat problema repede și elegant. Astfel, părinții mei au putut să se bucure de acest cadou excepțional.
Simona P, Galați
Brățară cu șnur personalizată - inimă 12x10 mm - argint 925 - Tu și eu
Iuliana
Totul a decurs foarte rapid
Iuliana, Brasov
Brățară cu șnur personalizată - inimă 12x10 mm - argint 925 - Tu și eu
Nitu Ghiulsen
Am dat 10 pt calitatea cutiei culori frumoase si pt faptul ca a ajuns comanda repede unpic supărată ca era rupta dar am reparat