Există eterna bătălie între cei care zic că femeile sunt cei mai buni bucătari și cei care afirmă răspicat că bărbații sunt cu adevărat cei mai buni în această branșă. Noi, cei de la StarGift, suntem de partea celor care gătesc bine, indiferent că sunt bărbați sau femei.
Așadar, știi un tip/ă care gătește bine. Dar nu la modul o omletă delicioasă. Nu! La modul „prefer să mănânc de la el, decât de la mama”. Cred că asta e definiția unui bucătar bun: Gătește mai bine decât mama! Pur și simplu e argumentul suprem pentru orice persoană. Să revenim la bucătarul nostru. Dacă ai în cercul tău de prieteni, printre colegi sau chiar în persoana iubitului sau soțului tău un aspirant la stele Michelin, atunci nu ezita să îi recunoști meritele printr-un cadou pe cinste. Iar când vine vorba de cadouri, suntem pe aceeași lungime de undă cu tine. Îți propunem să îi faci cadou un șorț personalizat de bucătărie, care să îl îndrume de fiecare dată pe calea delicateselor. Nu te gândi, însă, că e un simplu șorț. Nu e. E un șorț prin care va obține într-un final statutul de șef în bucătărie. De Master Chef, dacă îi și place să fie răsfățat așa. Ce pot scrie pe sorț? Poți personaliza sorțul cu orice nume sau mesaj. Folosește funcția de previzualizare și ca prin magie, în câteva secunde vei vedea cum arată!
Dimensiuni: Lungime 75 cm, lățime 63 cm, lungimea unui singur cordon 68 cm, lungime cordon gât 50 cm.
Notă: 1.Personalizarea ține cont de litere mari sau mici. Vom broda mesajul exact cum este introdus și te rugăm să îl scrii cu atenție și să folosești funcția de previzualizare. 2.Pozele sunt de prezentare, la produsul final pot apărea diferențe de culoare. Din motive tehnice, mașinile de brodat nu pot scrie cu diacritice.
Recomand, ar fi fost frumos să pot scrie textul cu diacritice
De la Marius din Brașov
5 / 5
Șorț personalizat - Master Chef
Super
Foarte drăguț șorțul.
De la Estera din București
5 / 5
Șorț personalizat - Master Chef
Sort bucătărie
Foarte mulțumită de produs
De la Adriana din Oradea
5 / 5
Șorț personalizat - Master Chef
Sort
Mulțumită!! Foarte calitativ
De la Codruta din Sugag
5 / 5
Șorț personalizat - Master Chef
Un cadou frumos pentru prieteni.
Pret foarte bun, calitate buna a produselor, promptitudine la livrare.
Am avut ceva de reprosat, dar s-a rezolvat rapid, fara costuri suplimentare si fara prea multe intrebari suplimentare din partea firmei.
Recomand cu drag!
De la Iulian din Galati
5 / 5
Șorț personalizat - Master Chef
Recomand cu drag, îmi place!
E ok, îmi place, e frumos și util. L am făcut pe soțul meu să intre mai des în bucătărie..))