Transformă-ți cadoul într-unul inedit! Ai fost invitat la un eveniment special și ai nevoie de un cadou pe ultima sută de metri? O sticlă de vin bun nu dă greș niciodată! De fapt, acesta este cel mai la îndemână cadou pentru majoritatea oamenilor. Iar ca să nu ai surpriza de a oferi același lucru pe care, cu siguranță, și alți invitați îl vor aduce, StarGift te ajută să transformi cel mai comun dar într-unul cu adevărat special!
Alege o cutie de vin personalizată și negreșit îi vei surprinde plăcut pe cei dragi! Cutiile de vin personalizate pot da o cu totul altă înfățișare cadoului tău, transformându-l într-unul care se distinge prin eleganță și stil. Tu alegi mesajul pe care vrei să-l transmiţi, iar StarGift se asigură că vei avea cadoul perfect pentru orice ocazie.
Fie că ai fost invitat la o cină specială, sau că este vorba de o aniversare, o onomastică sau de o petrecere la birou, o cutie de vin personalizată va da un plus de valoare cadoului pe care îl faci.Poți alege orice mesaj dorești, iar el va fi gravat pe o cutie specială, din lemn natural, chiar în atelierele StarGift. În plus, tot noi te putem ajuta și cu vinul, iar acum ai posibilitatea de a personaliza inclusiv eticheta sticlei pe care o alegi.
StarGift te ajută să faci cadouri inedite și foarte accesibile ca preț!
Ce pot personaliza?
Cutia de vin poate fi personalizată cu
text.
Cum pot personaliza? Pasul 1: Completează câmpurile cu un mesaj și nume
Pasul 2: Apasă pe previzualizare pentru a vedea cum o să arate produsul final
Pasul 3: Cum ai terminat personalizarea, apasă butonul "Adaugă în coș"
Dimensiunea cutiei de vin: L 34.5 cm, l 10 cm, Î 9.5 cm.
Dimensiunea maximă a sticlei de vin este 32.5 cm înălțime și 8 cm diametru.
Material: Lemn natural sau lăcuit, în straturi, finisat, închizătoare metalică cu balamale.
Notă: Fiind din lemn natural, cutiile de vin pot conține mici pete de la noduri, apărute în mod obișnuit în procesul de prelucrare.
În procesul de lăcuire al cutiilor, pot apărea mici imperfecțiuni, cum ar fi distribuirea neuniformă a lacului în unele zone, acestea fiind caracteristici ale produselor realizate manual.
Vinuri oferite:- Vin alb: BUDUREASCA EXUBERANT BLANC - Demisec
- Vin rose: BUDUREASCA ROSE - Demisec
- Vin roșu: BUDUREASCA EXUBERANT NOIR - Demisec
Gravura: Atenție, gravura pe cutia din lemn natur este mai intensă, însă cutia din lemn lăcuit este de o calitate mai bună, material mai fin și gravura mai puțin intensă
Informare: băuturile alcoolice se comercializează doar persoanelor peste 18 ani.