Ai de făcut un cadou special, pentru o persoană specială? Cu siguranță trebuie să fie ceva care să stârnească emoție! Un cadou material poate stârni, cel mult, entuziasm. Așa că, dacă ți-ai propus să cumperi parfumuri, bijuterii sau gadgeturi, i-ați gândul de la această variantă. La ocaziile cu adevărat deosebite, valoarea sentimentală este mai presus decât cea materială. Și nimic nu este mai special decât amintirile create alături de persoana dragă.
Momentele trăite împreună sunt cel mai puternic lucru pe care îl au în comun doi oameni.
Amintirile sunt singurul cadou peste care timpul nu se așterne niciodată. Sunt cele care mențin flacăra vie și îi leagă, pentru totdeauna, pe cei care au trăit aceleași sentimente, în același timp și loc.
Pune amintirile la loc de cinste și asigură-te că persoana care primește cadoul te va ține minte pentru tot restul vieții.
Alege 32 din fotografiile tale preferate, iar noi ți le vom trimite într-o cutie minunată, care va pecetlui, cu siguranță, amintirile cu încărcătură emoțională.
Ai posibilitatea să alegi culoarea conturului și să scrii un text pe fiecare poză.
Notă: Voucherul de reducere se găsește în cutia cu amintiri. Reducerea se poate aplica la următoarea comandă. Dimensiune fotografii: 10x12 cm, în format polaroid.
Dimensiune cutie: 13.5 cm L, 11.5 cm l, 2 cm h.
Hârtie disponibilă: fotografică 250gr/mp (cea mai buna calitate a printului), mată 200 gr/mp, lucioasă 250 gr/cm, vintage (cu striații fine) 190 gr/mp.
Cutia cu amintiri - 32 poze cu mesaj - model inimioare
EXCELENTĂ IDEE de cadou de Paște
Cele mai minunate produse de la StarGift ! A sosit in 24 h ! Mereu reușesc să-i surprind placut pe cei dragi cu cele mai minunate cadouri, de suflet, inspirate, ce rămân pe veci o amintire plăcută ?, pe care ne lăsăm amprenta in sufletul celor care le primesc ?
De la Andrada din Arad
5 / 5
Cutia cu amintiri - 32 poze cu mesaj - model inimioare
superbe
Cutia cu amintiri,am facut pana acum doua, cel mai frumos cadou pozele sunt superbe!??
De la Anca din Brasov
5 / 5
Cutia cu amintiri - 32 poze cu mesaj - model inimioare
Recomand
Foarte inspirata idee, rapid si efcient.
De la Raluca din București
5 / 5
Cutia cu amintiri - 32 poze cu mesaj - model inimioare
Foarte multumita
A iesit foarte bine cutia cu poze. Calitatea hartiei este foarte buna. Voi mai comanda pe viitor.
De la Adina din Ilfov
5 / 5
Cutia cu amintiri - 32 poze cu mesaj - model inimioare
Amintiri
Calitate foarte bună !
De la Roxana Larisa Balogh din Boșorod
5 / 5
Cutia cu amintiri - 32 poze cu mesaj - model inimioare