Pentru cei care în ochii noștri sunt niște eroi, cei care ne sunt alături la bine și la greu, cei pe care îi privim ca pe un model și încercăm să le urmăm calea, cei care ne-au dat viață și ne-au crescut așa cum au știut ei mai bine, suntem recunoscători. Pentru felul cum s-au dedicat pentru noi, merită să le oferim toată recunoștința și să le spunem ori de câte ori avem ocazia "tată" și cât de mult îi iubim și apreciem pentru ceea ce sunt. Tabloul personalizat e cadoul perfect care dăinuie peste ani și imortalizează cele mai frumoase momente petrecute împreună.
Ce pot personaliza? Printul poate fi personalizat cu fotografii și text.
Cum pot face personalizarea? Pasul 1: Apasă pe butonul "Personalizare" Pasul 2: Fă click pe o fotografie exemplu și apoi apasă pe butonul verde din partea de jos "Încarcă poze" (Imaginile vor fi salvate pentru folosire ulterioară) Pasul 3: Selectează de pe calculator, telefon sau tabletă fotografiile. Uploadul va începe imediat. Pasul 4: Alege o secțiune din produs unde vrei să folosești imaginea. Pasul 5: Alege poza care vrei să apară în secțiunea selectată. Pasul 6: Dacă este necesar, poți edita poza modificând poziționarea, zoom-ul sau rotația. Pasul 7: Când ești mulțumit de rezultat, apasă pe butonul "Confirmă" și continuă cu pozele următoare. Pasul 8: Fă click pe textul exemplu și editează mesajul de personalizat. Pasul 9: Cum ai terminat personalizările, apasă butonul "Finalizare", alege formatul produsului și adaugă produsul în coș.
Material: Print pe pânză canvas cu ramă din lemn masiv. Rama din lemn masiv este acoperită de pânza tabloului (nu este vizibilă).
Tablou canvas personalizat cu text și 6 poze - DAD
Maria
Mulțumită de calitatea produselor
Maria, București
Tablou canvas personalizat cu text și 6 poze - DAD
Nicoleta
Va multumim pentru tot!
Nicoleta, Bucuresti
Tablou canvas personalizat cu text și 6 poze - DAD
Benchea Gabriela
Pentru că aveți produse foarte variate ,imposibil să nu găsești ceva pentru a face o surpriza cuiva drag !
Benchea Gabriela, Bacau
Tablou canvas personalizat cu text și 6 poze - DAD
Ionelia
Ceasul a venit repede. Faptul ca poti alege orice imagine este un avantaj.
Arata bine ceasul. Imi place.Am avut ceva emotii cand am vazut limbile strambe dar sotul meu m-a ajutat si acum ne arata ora cum trebuie.
Ionelia, Bucuresti
Tablou canvas personalizat cu text și 6 poze - DAD
Madalina
Pentru ca ador cadourile personalizate
Madalina, Timisoara
Tablou canvas personalizat cu text și 6 poze - DAD
Tablou canvas personalizat cu text și 6 poze - DAD
Poziționare
Eliminare fundal
#1Auto îmbunătățire
#2Auto îmbunătățire
Alb negru
NOUSchiță în creion
Fond de ten
Efect pictură
Efect desenare
Efect retro
Efect vintage
Efect împrăștiere
TURCOAZColorare turcoaz
MOVColorare mov
LIMEColorare lime
Pozele mele
Nu ai încărcat nicio poză. Încarcă poze și vor apărea aici.
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.
Previzualizare imagine
Imagine prea mică
Imaginea de mai jos este prea mică pentru a fi printată la o calitate bună. Te rugăm să alegi alta sau să încerci în altă zonă din colaj (dacă există).
Scanează codul QR cu camera telefonului și urmează instrucțiunile de pe celălalt dispozitiv
Încarcă poze
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.